Producătorul de ferestre şi uşi Optimedia din Oradea investeşte 1 milion de euro în extindere şi în achiziţia de utilaje

Producătorul de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu Optimedia din Oradea, deţinut de antreprenorii români Marius şi Simona Pantiş, şi-a bugetat pentru acest an investiţii de 1 mil. euro în construcţia unei noi hale şi achiziţia unor utilaje. Compania a investit anul trecut 5,5 mil. euro în diversificarea şi creşterea producţiei.

Proiectul de investiţii realizat în 2018 de Optimedia cuprinde o linie automată de producere a unităţilor de geam termoizolant cu robot de sigilare, un cuptor de securizare a sticlei şi un centru automat de prelucrare şi şlefuire a sticlei. Optimedia a constituit hale în suprafaţă de 4000 mp, în vede­rea creşterii capacităţii de producţie. Pentru secţia de pro­ducţie a ferestrelor din aluminiu a fost achiziţionat un centru automat de prelucrare şi debitare a profilelor din aluminiu.

Articol de zf.ro